A nins si pe la noi, prin sudul imprimavarat ce mirosea deja a zambile de vreo saptamana. In sfarsit, spre bucuria copiilor si nu numai!…
Un ghiocel in cancelarie ne zambeste zi de zi, ca un semn abstract de intrebare, cu petalele generos desfacute.
Copiii au avut olimpiada pe scoala deunazi. Un boboc de-a cincea mi-a marturisit, in legatura cu niste sume mai lungi de numere: “Imi venea sa le adun una cate una, dar erau cam multe!!”…
Am zambit. Dulce inocenta!
La Bucuresti oamenii ingheata pe strazi si asteapta sa se savarseasca schimbarea.
Mananc si plang, apoi imi sterg lacrimile. De ce sa plang? Lor le-a ajuns cutitul la os… La mine doar se apropie.
Luni seara am avut sedinta cu parintii la gradinita.
Am incheiat ziua impletind in snur trei panglici: rosu, galben si albastru, ca sa i-l cos apoi Mariei, in mod estetic, pe bluza cea alba. Pentru ea asta se numeste “patriotism”, fiindca asa le-a spus “doamna”.
Inca ne indoctrinam copiii. Uneori radem si noi de ceea ce ii punem sa faca sau sa spuna. De ce nu rupem cercul acesta odata? De ce nu renuntam la zorzoane?
Tacere, inertie.
O strang in brate si-i ascult inima, cea mai frumoasa melodie a vremurilor, scrisa special pentru mine.
De etapa…
Strânge-o în braţe tare de tot!
Îmi amintesc că aşa făcea mama cu mine.
Diana, e singurul dar adevarat pe care-l primeste un copil: iubirea parinteasca!
Este totusi bine ca se invata cuvantul “patriotism”. Mai tarziu, fiecare va face cu el ce va crede ca e mai bine.
Schimbarea, daca va fi sa fie curand, nu cred ca va fi spre foarte bine, cu toate ca si eu o doresc la fel ca cei care o striga. Dar, cel putin, sa renasca speranta…
Pretentios cuvant, totusi!…
Bineinteles ca vor aparea alte si alte probleme, dar macar se va trage la unison pentru o cauza, si poate ca se va minti si fura mai putin!